Conferintele Alethei Solter la Bucuresti I

foto via parinteconstient

    Înainte de a începe sa va povestesc despre ce noutati am aflat si ce insight-uri am avut la cele doua conferinte este musai sa aflati cine este Aletha si mai ales cum este ea.
Aletha Solter este un psiholog elvetian care s-a specializat în California. Este fondatoarea Institutului Aware Parenting, care instruieste parinti din toate colturile lumii. Mi-a placut tare mult când am auzit ca a studiat cu Jean Piaget, dar si mai mult faptul ca reprezinta un model viu al conceptelor pe care le promoveaza.
Si-a crescut cei doi copii în mod democratic si acum acestia, la rândul lor îsi cresc copii în acelasi mod democratic.
    Poate mai presus de toate amanuntele studiilor sta caracterul ei. Lumea s-a oprit în loc timp de patru ore sâmbata si duminica, blândetea si claritatea mesajului a reusit sa patrunda adânc în gânduri si sa creeze schimbari. Are o voce calda, o privire zâmbitoare si asa cum îmi spunea Otilia, indiferent de ce parere ai despre tine ca parinte ea te face sa te simti mai bine într-o clipita.
   Pe Otilia, una dintre organizatoarele acestui eveniment am impresia ca o stiu de o viata. O citesc frecvent, o admir si îi multumesc pentru ca a facut posibila aceasta întâlnire. Mai mult nu spun acum, Otilia Mantelers merita un articol separat.



   De ce mi-a placut asa de mult la Conferinta Alethei Solter?
   În primul rând pentru ca la prima conferinta Despre disciplina fara pedepse si recompense a clarificat unul dintre mai importante dilemele ale educatiei moderne: care este diferenta între educatia permisiva si cea democratica si pentru insight-urile pe care le tot am când aud de importanta propriei povesti în educarea copiilor.
    Ca parinte si psihoterapeut am o viziune destul de clara despre educatia autoritara: fie ea agresiva fizic sau emotional. Copilul devine o victima a frustrarilor parintilor, care la rândul lor, prin neputinta preluata din propria educatie, educa folosindu-se de putere, transmitând frica si  neputinta.
E ca un cerc vicios care nu se mai termina.
    Pentru ca si-au dat seama ce efecte devastatoare are asupra copilului educatia autoritara, dar mai ales pentru ca înca mai sunt deschise ranile provocate de acestea, parintii moderni par ca se zbat între alte doua tipuri de educatie: cea permisiva si cea democratica.
    Ipoteza mea legata de educatia permisiva este : cu cât un parinte are dificultati în a-si integra propriile suferinte si traume ale copilariei cu atât mai mult va fi predispus sa aleaga educatia permisiva în locul celei democratice (presupunând ca nu a ales-o pe cea autoritara, cu care a fost crescut si care îi este, pâna la urma, naturala). M-am gândit la aceasta ipoteza ca la un principiu compensatoriu: puteti descoperi ce le-a lipsit în copilarie cel mai mult parintilor daca va uitati în camera copilului. In acelasi mod tristetea si furia lipsei de afectivitate a parintilor se traduce azi printr-un atasament sufocant cu copilul si o simbioza prelungita si nesanatoasa.
    Educatia permisiva presupune ca parintele nu are niciun fel de control. Copii iau deciziile, parintii încearca sa-i manipuleze prin mituire, cicaleala, sacrificiu de sine, salvare. În acest mediu haotic, parintele devine plin de resentimente: îsi iubeste copilul si face tot ce e mai bine pentru el si tot ceea ce copilul îsi doreste.. deci ce nu functioneaza? Copilului îi lipseste structura, fara de care nu poate deveni autonom. Copilul are nevoie atât de iubire (grija) cât si de structura (reguli, fermitate)
    Educatia democratica nu tinde catre a da controlul cuiva: parintilor sau copiilor. Fiecare exerseaza autocontrolul cu ajutorul dragostei neconditionate, ascultarii efective si active a nevoilor copilului si satisfacerea acestora fara depasirea limitelor personale.
    Pâna aici diferenta între cele doua abordari poate fi putin sesizabila însa departajarea se face între un parinte care îi ofera copilului tot ce cere, doar pentru a nu-l supara si pentru ca poate sa face asta si între un parinte care îi ofera copilului ceea ce are cu adevarat nevoie, si nu neaparat ce îsi doreste.
Parintele democratic se îngrijeste atât de nevoile copilului cât si de propriile nevoi.
Parintele democratic accepta si contine sentimentele copilului chiar si atunci când acestea exprima furie, deznadejde, agresivitate.
    Atât de tare mi-a placut cum a subliniat Aletha diferentele între cele doua tipuri de educatie si corelatiile gasite cu Analiza Tranzactionala înca vor mai fi teme specifice precum: tulburarile de somn, de alimentatie, de atasament pe care le voi aborda în posturile urmatoare.
    Despre rolul  copilariei parintilor în educatia copiilor am mai vorbit la Grupul de Suport pentru mame si este important de înteles ca influenteaza capacitatea parintilor de a lua decizii, de a gândi si empatiza cu copilul.