Recent Posts

Thursday 4 October 2012

Foamea de stimulare, recunoastere si siguranta

          Nevoile de stimulare, recunoastere si siguranta sunt fundamentale si necesare supravietuirii. Ele sunt atat de importante incat uneori trec peste senzatia de foame sau somn. Consider un mare dar aceste nevoi care ne fac pe noi oamenii sa functionam in cele mai inalte moduri. Tot ele explica si de ce copii se poarta intr-un anume fel iar parintii devin coplesiti de comportamentul inadecvat.
          Daca aceste nevoi nu sunt satisfacute cautam sa le obtinem cu orice pret.Acestea ne sunt vitale pentru  a ne simti vii ( stimulati), intelesi ( recunoscuti) si in siguranta. Este interesant ce se intampla daca una dintre aceste trei nevoi este neimplinita: vom tinde sa o inlocuim cu alta. Asta ne asigura supravietuirea insa niciodata nu va fi cu adevarat satisafacatoare pentru ca toate cele trei nevoi sunt distincte si in mod egal importante. ( Ganditi-va la vechiul mod de crestere al copiilor pe principiul : "Il hranesc, il imbrac deci il cresc frumos" si veti constata ce efecte are substitutia stimularii si recunoasterii cu siguranta)

Va puteti imagina cele 3 nevoi fundamentale ca fiind pilonii unui triunghi echilateral : este nevoie de toti trei pentru a forma o figura autentica, lipsa unuia sau partialitatea conduce la o stare permanenta de discomfort si vigilenta.

Nevoia de stimulare impreuna cu cea de recunoastere sunt cele asupra carora vreau sa insist, deoarece ele sunt adesea ignorate sau nu li se acorda   atentie din lipsa de informare.


            Am regasit un pasaj care mi-a placut mult din lucrarea mea de licenta si vreau sa il impart cu voi. Sunt descrise concluziile cercetarilor de specialitate  asupra fenomenelor de stimulare si recunoastere :   
           "Această foame de stimuli are consecinţe în viaţa psihică, fizică şi socială, aşa cum este descrisă în studiile întreprinse de cercetători din domeniul dezvoltării umane şi animale. Rene Spitz (McCormick, 1977), într-un cunoscut experiment, a observat copiii crescuţi în orfelinate. Aceştia erau bine hrăniţi, curaţi, aveau suficiente condiţii medicale. Totuşi, aceşti copii erau mult mai expuşi problemelor de sănătate, fizice şi emoţionale, decât copiii crescuţi de către mamele lor sau de alţi îngrijitori direcţi. Spitz a concluzionat că le lipsea stimularea senzorială şi cea de recunoaştere, le lipseau mângâierile, atingerile, alintările, pe care bebeluşii le primesc în mod normal de la cei ce îi îngrijesc.  
            În articolul său Hospitalism, genesis of psychiatric conditions in early childhood, din 1945, Rene Spitz vorbeşte despre copiii instituţionalizaţi şi despre deprivarea socială de care suferă aceştia. În articol se menţionează faptul că la situaţia precară psihică şi fizică contribuie, atât absenţa mamei, cât şi lipsa de stimuli generali. În aceste cazuri, nefiind „bombardaţi” de stimuli, cortexul lor va învăţa să funcţioneze anormal în condiţiile situaţiilor sociale. 
          Acest fapt este demonstrat şi de către Harlow, în 1962 (McCormick, 1977), în studiul său asupra rezultatelor din deprivarea socială a maimuţelor. Concluziile studiului au fost grăitoare: maimuţele crescute singure au suferit daune ireparabile, având o viaţă mai scurtă, chiar şi plasate ulterior într-o colonie. Cea mai bună adaptare a fost a puilor de maimuţă crescuţi împreună cu alţi pui, însă fără mamele lor. Schimbul continuu de stimuli a permis dezvoltarea psihică şi fizică la un grad acceptabil de supravieţuire.  
         Sackett, în 1963 (McCormick, 1977), după experimentele pe şoareci, a ajuns la concluzia că nevoia de relaţionare se poate plasa pe aceeaşi treaptă cu nevoia de hrană. Astfel, în urma acestor clarificări, Berne a ales cuvântul stroke pentru a se referi la această nevoie a copilului de atingere. Termenul de stroke este în analiza tranzacţională o noţiune fundamentală, imposibil de tradus în limba română printr-un singur cuvânt sau o expresie. Sensul cuvântului stroke este mângâiere, dezmierdare sau lovitură, izbitură, fiind tradus de mulţi autori prin calorii psihologice sau stimul. Definiţia dată de Eric Berne este „orice act care implică recunoaşterea celuilalt”. (Berne, 2002, p. 14) 
        Ca adulţi, oamenii continuă să caute contactul fizic. Învaţă astfel să substituie atingerea fizică cu alte forme de recunoaştere: un zâmbet, un compliment, o încruntare, chiar şi o insultă, toate acestea demonstrând faptul că experienţa noastră a fost recunoscută, aceasta însemna foamea de recunoaştere descrisă de Berne. "


0 comentarii:

Post a Comment