Sarbatorile de iarna ma fascineaza mai mult decat altele, pe de o parte pentru bucuria provenita din Copilul meu interior care asteapta langa cuptor pana se face placinta cu mere si scortisoara,care se bucura de alegerea cadourilor si impachetarea lor, de luminite, globuri, zapada, miros de brad si pe de alta parte mi se pare foarte interesant ce aduc cu ele, sarbatorile.
Magia aceasta necontenita ne face sa fim mai buni, sa ne gandim si la ceilalti, sa oferim, sa primim, sa fim.
Imi imaginez partea aceasta de magie a sarbatorilor ca fiind desprinsa dintr-o poveste. O poveste cu permisiuni dar si cu porunci.
Vad cum oamenii au nevoie de ambele, cum se mixeaza si cum de gradul fiecareia depinde o atmosfera incrancenata sau una destinsa.
Si se spune, in povestea mea, ca oamenii, de sarbatori, isi ofera permisiunea de a da viata Copilului lor. In fiecare dintre noi traieste un copil mic, de unu,doi,trei ani...care pe parcursul vietii este inchis intr-o temnita si uitat acolo.Se zice ca atingerea suava a simturilor : mirosuri pe care nu ti le amintesti cand le-ai simtit pentru prima oara dar care isi fac nasul sa danseze, gusturi de mult stiute, atingeri de lana groasa si pipait zgrumturos de glob, auz de "Linu-i lin"..eh... toate acestea il fac pe Adultul si Parintele din noi sa-l elibereze pe Copil si sa-i dea voie sa se bucure de toate cele.
In deplina libertate Copilul se bucura fara prea multe motive, ii place sa fie inconjurat de oameni, sa se gandeasca la altii, sa imparta si sa primeasca. In perioada sarbatorilor, in special de Craciun oamenii primesc urmatoarele permisiuni, de la ei insisi :
Recent Posts
