Recent Posts

Wednesday 30 January 2013

Despre dezvoltarea emotionala a copiilor

                 Luand contact cu copii, in terapie ori la locuri de joaca, intalnindu-ma cu parintii lor, dar si citind si interesandu-ma dezvoltarea emotionala a copiilor am pornit un proiect  de informare si prevenire pe aceasta tema. Inca de la sfarsitul toamnei trecute am inceput impreuna cu Succes Personal si Cursuri Copii Ploiesti sa le oferim copiilor posibilitatea informarii corecte despre emotii, despre miturile privind emotiile si vulnerabilitatea, despre cum sa isi gestioneze emotiile, cum sa le inteleaga si integreze.

                Inca de la o varsta foarte frageda copiii incep sa simta diferite emotii. Ei cunosc tristetea, feiricirea, frica, furia, anxietatea si multe alte emotii. Acestea ne spun cum ne simtim in anumite situatii. Emotiile ne provoaca sa actionam si ne ofera energia de a stopa experientele negative si de a beneficia de mai multe experiente pozitive. Desi copiii simt aceste emotii, nu intotdeauna le inteleg. Si nu intotdeauna stiu ce ar putea sa faca atunci cand simt ceea ce simt.

                Acum o sa povestesc cum simt eu experienta aceasta a lucrului cu copiii despre emotii.
                A fost o perioada inainte sa devin mama cand evitam sa lucrez cu copii. Pe cat de mult imi placea compania lor si joaca cu ei, pe atat de mult aveam o temere de a lucra efectiv cu ei: predandu-le ori in terapie. Declicul s-a produs acum ceva timp in urma si azi pot spune ca ador sa lucrez cu copii ! Mi se pare ca au atat de multe resurse si lucruri de oferit incat nici nu imi amintesc teama mea initiala de a lucra cu ei.

               Merg si vorbesc, povestesc, ma joc, interpretez roluri, le asigur suportul si ii incurajez sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt, despre ceea ce cunosc ei referitor la emotii, despre ce solutii li se potriveste, despre tehnici de gestionare a emotiilor.
              Nu le tin morala, nu le spun ce e bine si ce e rau, nu le predau informatii pur teoretice, nu ii parasc. Stau cu ei, ascultandu-i cu adevarat, sunt interesata de ce gandesc ei, de cum gandesc, ii ghidez in lumea minunata a emotiilor cu mare incredere in capacitatea lor de a gandi si de a simti. Nu dau gres. Nu e nevoie sa le spun eu ce ar putea sa faca pentru a nu se mai simti furiosi, tristi. E suficient sa ii intreb "De ce ai avea nevoie pentru a se simti mai bine? " Puhoaie de solutii sar in aer cu viteza luminii. Copiii stiu raspunsurile. Cateodata ma intreb daca au citit tehnici de terapie cognitiv-comportamentala.


               Cred cu tarie ca in momentul in care ii vedem pe copii, asa cum sunt, ii acceptam, le predam partea lor de responsabilitate, ii incurajam sa gandeasca, sa simta, sa fie cine sunt ei ( si nu cine ne-am dori noi sa fie) atunci copiii sunt autentici, devin creativi, pot avea suficient de multa grija de ei si isi vad in continuare de sarcina lor, a copilariei: sa descopere si sa se pregateasca pentru "lumea mare..a adultilor".

                De partea cealalta a baricadei, parintii vad munca mea si primesc intrebari despre ce ar putea ei sa faca pentru a continua si acasa  dezvoltarea emotionala. Unii par usor dezamagiti cand le spun ce le recomand,deoarece nu cred in ei, in copiii lor ori in aceste recomandari care par simple. Pe altii ii vad incercand si transformandu-se : pentru ca nu poti invata despre emotii altfel decat practicand, decat experimentand.

               Parintilor le vorbesc despre:

               Cat de importanta este consecventa si stabilitatea afectiva si emotionala: un mediu relaxat, in care ai posibilitatea sa prezici anumite evenimente, in care ai limite rezonabile si de preferat la care ai contribuit si tu ( ca copil) este o resursa importanta in dezvoltarea emotionala .

               Acceptarea emotiilor si a raspunsurilor provenite in urma unei descarcari emotionale: daca pornim de la premisa ca emotile sunt normale si ca toti oamenii le au, atunci putem vedea ce se intampla cu copilul nostru. Sarcina noastra ca parinti, ori consilieri, terapeuti nu este sa scurcircuitam calea emotiilor, sa le taiem sau sa le ingropam. Au mai incercat si altii si nu au reusit. Sa umilesti copilul, sa il jignesti ori sa fii indiferent la o criza de furie nu-l va invata nimic altceva decat ca e ceva in neregula cu el. Ori adevarul este ca ei, copiii nostri care se confrunta cu stari emotionale puternice au nevoie de ajutor pentru a le gestiona. Nu ai cum sa faci un copil sa nu mai fie furios, si daca incerci nu vei reusi decat o bomba cu detonare intarziata si autoagresiva. In schimb poti accepta ca el, ca si tine, intalneste situatii care il infurie. Si ca exista lucruri adecvate pe care le poate face pentru a face furia "digerabila" si lucruri care nu se fac si ale caror consecinte sunt grave. Concret: iata unele dintre raspunsurile copiilor la intrebarea " de ce ati avea nevoie atunci cand sunteti furiosi pentru a va diminua furia?" 

             Cum sa ii invete pe copii despre reglarea emotiilor vorbind despre propriile emotii. Imitarea si exemplul personal sunt doua dintre cele mai influentatoare modalitati prin care copii invata. Retin si dau mai departe constientizand incarcatura emotionala a mesajului cercetatoarei Brene Brown :" Cel mai crud adevar pe care-l spun parintilor este ca nu pot da copiilor ceea ce ei nu au."  E dificil sa auzi si sa constientizezi asta, pentru ca fiecare isi doreste pentru copilului lui ceva mai bun decat el a avut, sa-l depaseasca in anumite zone, sa-i serveasca drept prelungire pentru satisfacerea propriilor dorinte sau aspiratii. In ceea ce priveste dezvoltarea emotionala lucrurile stau simplu: nu poti avea un copil care sa-si gestioneze adecvat emotiile daca te vede pe tine ca parinte ca nu le poti face fata si tipi, le ineci in alcool sau tutun, rabufnesti si ameninti.

                 Atunci cand incepi sa vorbesti despre propiile emotii si copiii incep sa vorbeasca despre ale lor. Incurajati copiii sa vorbeasca despre ceea ce simt, sa puna in cuvinte ce-i incearca, insa nu ii chestionati, interogati, dezaprobati. Mentineti-va curiozitatea vie si luati ceea ce spune ca atare. Unul dintre motivele pentru care copiii nu vorbesc despre emotiile lor este ca au fost certati, sicanati, desconsiderati si atunci ce rost ar mai avea?

                Le mai vorbesc parintilor despre sustinerea individualitatii copilului, despre incurajarea si suportul gandirii si nu in ultimul rand le arat ca ceea ce simt ei este normal, acceptabil si rezolvabil. Toata incertitudinea cu care ei manevreaza diverse situatii potential generatoare de conflicte isi are ecoul ei si nu este de blamat ori criticat. Mai important de atat este ce resurse actuale pot folosi ei in relatiile cu proprii copii.

                La final nu reusesc sa nu ma minunez de cele mai creative interpretari ale furiei, in viziunea unor copii de 7 ani:










 Detalii despre proiect aveti aici.

0 comentarii:

Post a Comment