Inca de la o varsta foarte frageda copiii incep sa simta diferite emotii. Ei cunosc tristetea, feiricirea, frica, furia, anxietatea si multe alte emotii. Acestea ne spun cum ne simtim in anumite situatii. Emotiile ne provoaca sa actionam si ne ofera energia de a stopa experientele negative si de a beneficia de mai multe experiente pozitive. Desi copiii simt aceste emotii, nu intotdeauna le inteleg. Si nu intotdeauna stiu ce ar putea sa faca atunci cand simt ceea ce simt.
Acum o sa povestesc cum simt eu experienta aceasta a lucrului cu copiii despre emotii.
A fost o perioada inainte sa devin mama cand evitam sa lucrez cu copii. Pe cat de mult imi placea compania lor si joaca cu ei, pe atat de mult aveam o temere de a lucra efectiv cu ei: predandu-le ori in terapie. Declicul s-a produs acum ceva timp in urma si azi pot spune ca ador sa lucrez cu copii ! Mi se pare ca au atat de multe resurse si lucruri de oferit incat nici nu imi amintesc teama mea initiala de a lucra cu ei.
Merg si vorbesc, povestesc, ma joc, interpretez roluri, le asigur suportul si ii incurajez sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt, despre ceea ce cunosc ei referitor la emotii, despre ce solutii li se potriveste, despre tehnici de gestionare a emotiilor.
Nu le tin morala, nu le spun ce e bine si ce e rau, nu le predau informatii pur teoretice, nu ii parasc. Stau cu ei, ascultandu-i cu adevarat, sunt interesata de ce gandesc ei, de cum gandesc, ii ghidez in lumea minunata a emotiilor cu mare incredere in capacitatea lor de a gandi si de a simti. Nu dau gres. Nu e nevoie sa le spun eu ce ar putea sa faca pentru a nu se mai simti furiosi, tristi. E suficient sa ii intreb "De ce ai avea nevoie pentru a se simti mai bine? " Puhoaie de solutii sar in aer cu viteza luminii. Copiii stiu raspunsurile. Cateodata ma intreb daca au citit tehnici de terapie cognitiv-comportamentala.