Recent Posts

Wednesday 6 February 2013

De ce dragostea conteaza 2:Reglarea timpurie

            Capitolul incepe cu un fragment care pune in cuvinte ceea ce simt de fiecare data cand vad parinti ca arata cu degetul pe alti parinti. Pentru mine a arata cu degetul, a critica, a devaloriza nu e o solutie. Nimanui nu-i este util: cel ce acuza se umple de triumf si superficialitate iar cel pe primeste acuzele se simte vinovat si infuriat. In contextul acesta problema e inca acolo.

             Putin poate fi castigat din invinovatirea parintilor. Critica nu le imbunatateste capacitatile de a raspunde pozitiv copiilor lor. Pe de cealalta parte, suportul pozitiv pentru parinti i-ar putea ajuta sa reduca o parte din comportamentul defensiv care le dauneaza copiilor lor si care continua ciclurile vicioase ale nesigurantei si lipsa abilitatii de a regla emotiile transmite din generatie in generatie.
           Adevarata sursa a dificultatilor parentale este separarea dintre munca si familie, care are drept rezultat izolarea mamelor in propriile case, fara retele de suport din partea adultilor si fara o rutina zilnica variata. Aceste conditii duc la aparitita majoritatii depresiilor si resentimentelor care sunt atat de problematice pentru dezvoltarea bebelusilor. Dar alegerile restranse cu care se confrunta parintii ar trebui bazate pe o intelegere precisa a ceea ce i se intampla copilului.

             Din punct de vedere fiziologic, bebelusul uman inca face parte intr-o mare masura din corrul mamei. El depinde de ea pentru laptele cu care il hraneste, care ii regleaza ritmul cardiac si tensiunea si care ii ofera imunitate. Activitatea sa musculara e reglata de atingerea mamei, la fel ca activitatea nivelelor hormonale. Corpul ei il pastreaza la caldura si ii risipeste hormonii de stres prin atingere si hranit. Aceasta reglare fiziologica de baza tine copilul in viata!

            Iata un alt citat al unei romanciere - Rachel Cusk, despre aceste procese de baza:

           " Fiinta pura si perlata a fiicei mele cere o intretinere considerabila. La inceput, relatia mea cu ea seamana cu un rinichi. Eu procesez mizeria. La fiecare trei ore ii torn lapte in gura. Trece printr-o serie de tuburi si dupa acea iese iarasi afara. Eu o scap de el. La fiecare 24 de ore o scufund in apa si o curat. Ii schimb hainele. Cand a fost inauntru pentru o perioada de timp, o scot afara. Cand a fost afara pentru o perioada de timp o aduc inauntru. Cand adoarme o culc. Cand se  trezeste o iau in brate. Cand plange ma plimb cu ea pana se opreste. Adaug sau scot haine. O ud cu dragoste, ingrijorandu-ma ca ii dau prea multa sau prea putina. Tinand la ea e ca si cum ai fi responsabil pentru vreme sau pentru cresterea ierbii."
Cusk,2001

              Partea dificila la bebelusi este ca au nevoie de aceasta ingrijire continua vreme de multe luni. Bebelusii au nevoie sa cineva care sa se identifice atat de mult cu nevoile lor incat sa aiba impresia ca sunt ale ei.;el inca este o extensie fiziologia si psihologica a ei. Daca ea se simte rau atunci bebelusul se simte rau. Daca mama incearca sa faca ceva pentru a usura lipsa de confort a bebelusului atunci aceasta e esnta reglarii. In teorie, oricine poate face asta, mai ales acum cand avem formule gata preparate pentru lapte, dar mama copilului este pregatita sa faca aceste lucruri pentru copilul ei de catre proprii ei hormoni, si este mult mai probabil o identificare intensa, necesara cu emotiile copilului, considerand ca ea are resursele interioare pentru acest lucru.


               Reglarea timpurie este de asemenea legata de reatiile non-verbale fata de sentimentele copilului. Mama face aceste lucruri prin mimica, prin tonul voii si prin atingere. Ea calmeaza plansul zgomotos al copilului prin intrarea in starea bebeluslui, imitandu-i plansul si calauzindu-l spre tonalitati mai joase coborand tonul gradual. Sau calmeaza un copil incordat luandu-l in brate si leganandu-l. Sau stimuleaza un copil plictisit prin zambet si ochi sclipitori. Prin tot felul de mijloace non-verbale , ea readuce copilul in zona lui de confort.

              Ingrijitorii care nu pot simti impreuna cu bebelusul lor, din cauza propriilor dificultati in observarea si reglarea sentimentelor, tind sa perpetueze aceasta problema de reglare transmitand-o copilului. Un astfel de copil nu poate invata sa isi monitorizeze propriile stari si sa le adapteze corespunzator daca initial mama sau tata nu fac asta pentru el. El poate fi lasat fara nici un sens in privinta echilibrului. Poate creste cu impresia ca nici macar nu ar trebui sa aiba sentimente din moment ce parintii sau nu le observa si nu se intereseaza de ele. Bebelusii sunt foarte sensibili fata de aceste mesaje implictie si raspund initial la ceea ce fac parintii lor  sau cred ca fac.
              Daca parintii monitorizeaz atent starile bebelusului si reactioneaza rapid la ele, redandu-i sentimentul ca totul va fi bine, atunci emotiile pot curge si pot fi luate in considerare. Ele devin constiente si daca modalitatile de raspuns sunt previzibile apar modele repetitive: bebelusul poate observa ca "atunci cand plang mami vine si ma ia in brate" sau " cand isi ia haina voi iesi la aer curat in curand". Aceste modele sub-constiente au fost descrise de cercetatori in moduri diferite: Daniel Stern le numeste  reprezentari ale interactiunilor generalizate, John Bowlby- modele interne de functionare, Wilma Bucci- scheme emotionale.
               Copiii care cresc fara sentimentul de a putea prezice ce se va intampla in legatura cu starea emotionala sunt desemnati ca "atasati nesigur"

                 
                                              Atasamente nesigure si sistemul nervos


                Daca mama nu are o relatie confortabila cu propriile emotii este posibil ca ea sa fie incapabila sa observe, sa regleze sau sa eticheteze emotiile copilului. Relatiile bune depinde de gasirea unui echilibru intre a fi capabil sa iti monitorizezi propriile emotii in timp ce simultan observi emotiile altora. Ele depind, de asemenea, de abilitatea de a tolera emotiile inconfortabile in timp ce ele sunt procesate de alte persoane.         Poate una dintre cele mai intalnite dificultati intr-o relatie , in special in cea parinte-copil, este problema reglarii starilor mai negative precum furia si ostilitatea. Daca mama nu a invatat cum sa-si controleze in mod confortabil aceste sentimente atunci ea le va gasi greu de suportat in copiii ei; ea ar putea simti confuzie si disconfort si o dorinta de a indeparta aceste emotii. Cati nu am auzit parinti tipand la copilul lor "Taci..nu incerca asta cu mine!" sau "Diavol mic, nu te uita asa la mine!". Copiii lor vor invata sa isi retina emotiile sau sa evite exprimarea lor pentru ca ar putea sa o infurie pe mama. In acest mod ea nu va putea sa le regleze si nici sa le exploreze cu copilul. De fapt, copilul va incerca sa isi regleze parintele : protejandu-l de emotii. Dar sentimentele copilului nu dispar pur si simplu. Studiile de atasament au descoperit ca in cazul copiilor din aceste familii, ei par a fi calmi si lipsiti de griji, dar la masurarea ritmului cardiac si stimularea autonoma sunt peste limita. Organismul lor este nereglat. In loc sa primeasca ajutor pentru a reveni la zona de confort, copilul invata ca nu exista ajutor reglator pentru aceste sentimente. Incearca sa le ignore sau sa le inchida cu totul, dar asta se intampla rareori. Acesta este recunoscut ca modelul de atasament evitant.
                 Copiii atasati evitant sunt predispusi la apasarea automata a franelor emotionale atunci cand incep sa apara sentimente puternice, pentru a nu fi constienti de sentimente cu care nu stiu sa se descurce. Copii atasati rezistent sunt predispusi la a se arunca cu capul inainte in exprimarea sentimentelor puternice fara constrangeri, fara a lua in considerare  sentimentele altora


                                                     Sentimentele ca semnale


                  Reglarea emotionala nu este legata numai de control sau lipsa acestuia. Este legata de folosirea emotiilor ca semnale de a alerta individul de nevoia unei actiuni, in mod special pentru  mentinerea relatiilor necesare. Anxietatea unui copil cand mama sa pleaca din camera e folositoare pentru ca ajuta mama si copilul sa mentina un nivel de atasament, ajutand la supravietuirea copilului. Momente zambitoare, fericite sunt semnale pentru acelasi fel de comportament. Furia transmite ca ceva nu este in regula si cere atentie. Cand oamenii sunt atenti la aceste semnale, ei sunt mai dispusi la adaptare la propriile emotii  cat si ale celorlalti.
                 La fel ca sentimentele fiziologice de baza precum setea, foamea sau oboseala, semnalele motiveaza actiuni pentru a mentine organismul in conditii optime. Daca iti ignori foamea, mori de foame. Daca iti ignori propria furie, poti sa iti slabesti pozitia sociala sau sansele de a remedia lucrurile. Totusi, daca iti exprimi furia fara a lua in seama impactul ei asupra altora, esuand in a observa semnalele lor in relgarea sentimentelor, atunci sistemul social devine necoordonat si comportamentul antisocial.

              Atitudinea fara de emotii este cruciala. Daca sunt percepute ca dusmani atunci nu pot fi reglate decat prin presiuni sociale si frica. In acelasi timp, daca fiecare impuls trebuie sa fie satisfacut, atunci relatiile cu altii devin doar mijloace pentru propriul scop.
             Persoana sigura din punct de vedere emotional are aceasta credinta, o incredere de baza ca va fi ascultata, ceea ce faciliteaza controlul interior. Aceasta incredere in altii il ajuta sa astepte si sa se gandeasca in loc sa actioneze impulsiv. Dar daca furia si agresivitatea sunt tabu, atunci individul se va afla intr-o stare de stimulare intensa fara mijloace de a se calma, fortat sa depinde numai de frica altora pentru a se controla, o strategie subreda care ar putea da gres, sfarsind uneori in comportament distructiv si in distrugerea relatiilor.

               Viata emotionala e in mare parte o problema de coordonare, prin participarea in starile altora si prin prezicerea actiunilor lor. Cand suntem atenti la altcineva, aceiasi neuroni sunt activati in propriul creierl bebelusii care vad un comportament fericit au activat lobul frontal stang al creierului si bebelusii care sunt martorii unui comportament trist au activat lobul frontal drept al creierului. Astfel putem rezona la sentimentele acestora. Acest lucru creeaza un proces de influenta reciproca constanta. Beatrice Beebe, cercetator in psihologie infantila a descris acest proces:" eu te schimb in timp ce te desfasori si tu ma schimbi in timp ce ma desfasor".

              Acest dans al atasamentului dintre parinte si copil este surprins in acest videoclip. Mi se pare fascinante legatura si perioada de indragostire dintre acestia

0 comentarii:

Post a Comment